Alumnus Club pentru UNESCO:
                                  un deceniu de activitate 

                      SUVENIR DE BUCUREŞTI 

Bucureşti, 16 septembrie 2010.
“Să ne întoarcem în trecut, va fi un progres! “(Verdi)

Bucureşteni,

Urbea noastră dragă împlineşte 551 de ani. La o etate venerabilă precum aceasta şi sărbătoarea trebuie să fie pe -o potrivă

Cu aceast prilej, joi, 16 Răpciune, a.c, ceasurile 19:00 fix,  ALUMNUS CLUB  pentru UNESCO, care face zece anisori, deschide expoziţia”SUVENIR DE BUCUREŞTI”, la G.A.M.B, zisă şi Galeria Nouă, de pe strada Academiei nr. 15.

 
Expun maeştrii zugravi Gabriela Drăghici, Mirela Hagiu şi Vitalie Butescu, făurari şi meşteşugari de la PAIDEIA, Roxana Soos, Iuliana Mateescu, Andra Nenciu şi Vasile Corlăţan.

Tablouri în care sunt zugrăvite cu măiestrie înfăţişări ale capitalei noastre, ceramică fină,  decoraţiuni, bijuterii şi pălării pentru dame, fotografii , toate sunt menite să mângâie sufletul şi să încânte ochiul, să îmbie gusturile şi să îmbete simţurile.

Vă aşteptăm, aşadar negreşit, la ceasul şi ziua amintite, femei,bărbaţi, copii, juni şi vârstnici, la Galerie, pe Academei 15, înveşmantaţi de sărbătoare, cu bucheţele de flori în mâini, ca să ne bucurăm şi să urăm mulţi şi fericiţi ani iubitei noastre urbe!
Vor fi de faţă onor domnia sa prefect Tipătescu, venerabilul domn Trahanache cu stimabila sa consoartă, coana Zoiţica, precum şi alte cinstite personagii ale urbei noastre, care vă vor întâmpina la intrare cu multe şi felurite surprize, pe acorduri de romanţe.
Nu pierdeţi lansarea concursului Suvenir de Bucureşti, unde cei mai talentaţi artişti şi meşteşugari vor fi invitaţi să zugrăvească imaginea urbei.
Expoziţia va mai putea fi vizitată până în ziua de 28 Răpciune, de la ceasurile 10 la ceasurile 18 fix.

Comisia pentru Cultură a Consiliului General al Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale sprijină acest important eveniment, in calitate  de co-organizatori.

            
Bucureştenii vor putea admira lucrări de pictură şi  grafică, obiecte de artă decorativă, artă fotografică, accesorii vintage, bijuterii de serie mică sau unicat, suveniruri şi cadouri.

UNDE?  La Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti, din strada Academiei, nr.15.

Te vom întâmpina cu muzică, personaje din lumea intrebelică şi multe alte surprize,

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 16-28 septembrie, între orele 10:00-18:00