Vizita in Romania a dr. Dominique Rueff 15 – 20 Aprilie 2013

///Vizita in Romania a dr. Dominique Rueff 15 – 20 Aprilie 2013

Vizita in Romania a dr. Dominique Rueff 15 – 20 Aprilie 2013

 

 

Sub egida CNR UNESCO, Alumnus Club pentru UNESCO în parteneriat cu Fundaţia Spandugino a organizat la Bucureşti în septembrie 2012 vizita profesorului Luc Montagnier, Laureatul Premiului Nobel pentru Medicină (2008), în cadrul proiectului “Momentul Magellan” care reprezintă contribuţia românească la Programul “Global Ethics – Save the Planet Earth”, iniţiat de Federaţia Mondială a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO.

 

Al doilea eveniment al acestui proiect îl va constitui invitarea în ţara noastră în perioada 15-20 aprilie 2013 a prof. dr. Dominique Rueff, Preşedintele Asociaţiei pentru dezvoltarea medicinii ortomoleculare (ADNO), Preşedinte al Chronimed şi colaborator apropiat al profesorului Luc Montagnier. Este autorul a peste zece volume de medicină nutriţionistă, oncologie, nutriţie ortomoleculară, homeopatie sau fitoterapie dintre care Editura Spandugino va lansa două lucrări în perioada 15-20 aprilie 2013: “Mai mult decât vindecarea. Beneficiile medicinei integrative”, prefaţă de Luc Montagnier, o carte despre medicina integrativa, respectiv „Imunoslăbire. Pierderea în greutate în funcţie de intoleranţele noastre alimentare şi de controlul glicemiei”, o lucrare despre terapia prevenirii şi eliminării excesului de greutate.

Cu această ocazie Editura Spandugino inaugurează Colecţia Medicală, prilej cu care se vor lansa şi următoarele trei cărţi: Luc Montagnier – “Bătăliile vieţii. Este mai bine să previi decât să tratezi”, HelgaRohra – „Paşi spre lumină. De ce militez pentru drepturile pacienţilor cu demenţă” şi Judith Albertat Boala Lyme. Drumul meu pentru regăsirea sănătăţii”.

 

Programul vizitei conţine cinci conferinţe în Bucureşti, Călimăneşti şi Braşov, după cum urmează:

 

Marţi 16 aprilie 2013

  • 12:00 a.m. – Conferinţă pe teme de nutriţie adresată personalului medical specializat de la Institutul de Diabet, Nutritie si Boli Metabolice “Prof. Dr. N. Paulescu” (Str Movila Ion, nr 5-7, sector 2, Bucuresti, Amfiteatru, et. 4)

Amfitrion: prof. univ. dr. Constantin Ionescu-Tirgoviste

  • 18.30 p.m. – Conferinţă cu tema: „Rolul nutrienţilor în îmbunătăţirea calităţii şi duratei vieţii” – World Trade Center, Sala New York

 

 

Miercuri 17 aprilie 2013

  • 11:00 a.m – Conferinţa cu titlul „Beneficiile medicinei integrative” la UMF “Carol Davila” din Bucureşti.

 

 

Joi 18 aprilie 2013

  • Conferinţă la Călimăneşti, în cadrul Congresului Naţional de Medicina Internă 2013.

Tema conferinţei: „Principalele strategii de folosire a suplimentelor nutritive ca adjuvanţi în terapia cardiovasculară”

 

 

Vineri 19 aprilie 2013

  • 17:00 – 19:00 p.m. – Conferinţă la Centrul Cultural “Reduta” din Braşov

Tema conferinţei: „Rolul nutrienţilor în îmbunătăţirea calităţii şi duratei vieţii 

 

BIOGRAFIE

Dominique Rueff

 

Dominique Rueff, Doctor în medicină, pionierul francez al tratamentelor nutriţioniste, autor al bestseller-ului Biblia împotriva îmbătrânirii, renumit oncolog şi fondator al Asociaţiei pentru dezvoltarea nutriţiei ortomoleculare, este unul dintre deschizătorii de drum ai acestui tip de medicină.

Specialist în Medicină Generală

Diplomă universitară în oncologie

Studii medicale la Spitalul Universitar CHU Cochin, teza în 1973.

Studii de homeopatie şi acupunctură la Societatea Medicală de Bioterapie şi Asociaţia Franceză de Acupunctura (Spitalul St Jacques, Paris)

A ocupat funcţia de intern la Spitalulul de homeopatie St Jacques în Paris

A acordat consultări la clinica homeopată Danton între anii 1970 – 1974

În perioada 1983 – 1985 a urmat studii universitare de oncologie la Bobigny, cu profesorul Lucien Israël. Diplomă universitară în oncologie obţinută în 1985.

În 1985 a creat Asociaţia “Oncologie şi medicină holistică”, care oferă educaţie oncologică pentru medicii generalişti.

Dezvoltă în Franţa conceptul de Nutriţie Orthomoleculară şi participă în 1988 la crearea de asociaţii de cercetare în prevenţie, micro-nutrienţi şi terapie nutriţională.

În 1991, a creat Asociaţia pentru Dezvoltarea Medicinei Orthomoleculare (ADMO), care a devenit în 1994 Asociaţia pentru Dezvoltarea Nutriţiei orthomoleculare (ADNO).

Se instalează la Cannes în 1988, ca generalist cu o orientare spre oncologie, terapie nutriţională şi medicină anti-îmbătrânire şi integrativă.

Este numit în martie 1991 profesor asociat (homeopatie, terapie nutriţională), la Facultatea de Medicină din Marsilia, poziţie pe care nu o mai deţine astăzi.

În 2003, a fondat alături de Christophe de Jaeger, societatea de medicină şi fiziologie a îmbătrânirii (SFMPV, Paris), al cărei vicepreşedinte a fost.

Colaborator constant după anul 2003 al Centrului European Medicină, Sănătate şi longevitate (CEMESAL), devenit ulterior INSTITUTUL JASMIN dinParis

Din 2010 este Director al grupului de cercetare, asupra originii bolilor cronice, condus de profesorul Luc Montagnier (Chronimed).

Dr. Rueff face parte din experţii revistei trimestriale “ANTI-AGE MAGAZINE.” 

2019-01-23T19:33:02+00:00