PARTICIPAREA LA PROGRAMUL OFICIAL DE INTERNSHIP AL GUVERNULUI ROMANIEI

///PARTICIPAREA LA PROGRAMUL OFICIAL DE INTERNSHIP AL GUVERNULUI ROMANIEI

PARTICIPAREA LA PROGRAMUL OFICIAL DE INTERNSHIP AL GUVERNULUI ROMANIEI

Luni, 16 iulie 2018 a debutat Programul Oficial de Internship al Guvernului României, 2018, ediţia a VI-a. Evenimentul a avut loc la Palatul Victoria în sala Transilvania şi a reunit peste 200 de studenţi şi tineri absolvenţi din 45 de universităţi atât din ţară cât şi din străinătate. La festivitate au participat atât internii de anul acesta cât şi alumni ai programului din anii precedenţi. Cuvântul de început i-a aparţinut doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă care a apreciat efortul depus atât de echipa de organizatori, cât şi pe tinerii participanţi: „Mă bucur că în anul Centenar am reuşit prin acest program să unim tineri absolvenţi, tineri studenţi din 45 de universităţi din ţară şi din străinătate, că am reuşit să aducem acasă pe cei din universităţi din Marea Britanie, Franţa, Italia şi China. Vreau să profitaţi de această deschidere şi să priviţi din interior modul cum funcţionează lucrurile, cum se fac documentele, legile, care este circuitul lor.”
În cadrul programului de internship cei 200 de tineri interni vor avea ocazia să observe cum funcţionează administraţia publică centrală atât în cadrul Guvernului, al ministerelor cât şi în cadrul altor agenţii şi instituţii de stat.
La Comisia Naţională a României pentru UNESCO au fost admişi doi interni: Alexandra Timofte şi Răzvan Curcă. Alexandra a absolvit în anul 2016 Relaţii Internaţionale şi Studii Europene la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi în anul 2018 masterul de Securitate şi Diplomaţie la SNSPA, Bucureşti. Răzvan este student în anul şase în cadrul Facultăţii de Medicină Dentară, UMF „Grigore T. Popa”, Iaşi.

Din partea Alumnus Club pentru UNESCO a aprticipat doamna Daniela Popescu, președinte Alumnus Club pentru UNESCO și expert Comisia Națională a României pentru UNESCO.

2018-11-04T02:08:26+00:00