Despre minoritățile naționale2018-10-28T13:11:45+00:00

Future Folk – o poveste despre România multiculturală  

La ora actuală, în România sunt reprezentate oficial – în Parlament şi în Consiliul Minorităţilor Naţionale – 19 minorități naționale, în sensul de grupuri etnice istorice mai puţin numeroase decât grupul majoritar, românii. Minorităţile istorice  însumează aprox. 10,5% din populația actuală a României, conform datelor ultimului recensământ  (http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/). Dacă trecem în revistă cât se poate de succint aceste grupuri, vom afla că ele convieţuiesc de sute de ani cu românii în diferite zone, că au avut de-a lungul timpului o contribuţie importantă la devenirea României. În câteva cuvinte, mai ales pentru cei tineri, ar fi de reţinut câteva date esenţiale, care constituie doar începutul unei schiţe a tabloului multietnic, multilingv, multicultural şi multiconfesional al ţării noastre.   

Date despre costumele tradiționale ale minorităților se găsesc în studiul etnografic aflat aici

Minoritatea albaneză numără astăzi câteva sute de persoane, majoritatea în București, Craiova, Slatina, Constanța. Mai sunt foarte puţini vorbitori de limba albaneză, iar o parte dintre etnicii albanezi sunt de religie islamică, restul fiind ortodocşi. Organizația care-i reprezintă în viața publică, în Parlament, este Asociația Liga Albanezilor din România, cu sediul la Craiova – http://www.alar.ro

Minoritatea armeană reuneşte la ora actuală circa 1.400 persoane. Cei mai mulţi etnici armeni locuiesc în Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Bacău, Suceava, Cluj, Gherla, Dumbrăveni. Comunitățile sunt organizate în jurul Bisericii Apostolice Armeneşti. Organizația reprezentativăUniunea Armenilor din România, cu sediul în București, http://www.uniuneaarmenilor.ro

Minoritatea bulgară numără peste 7.000 membri, majoritatea vorbitori ai limbii bulgare. Există localităţi cu populaţie compactă în judeţele Timiş şi Arad, cele mai cunoscute fiind Dudeştii Vechi şi Vinga. Bulgarii din această zonă au trăsături specifice de limbă (vorbesc un dialect particular, scris cu alfabetul latin), religie (romano-catolică) şi au o cultură specifică,  diferită de cea a etnicilor bulgari din sudul ţării. Aceştia din urmă sunt concentraţi în zonele Alexandria, Turnu Măgurele, Giurgiu, Târgovişte, Bucureşti şi sunt de religie ortodoxă.  Minoritatea bulgară este reprezentată în Parlament de Uniunea Bulgară din Banat – România http://ubbr.ro

Minoritatea cehă reuneşte astăzi aproape 2.500 persoane. Vorbesc limba maternă. Comunitatea este concentrată în judeţul Caraş Severin, unde  localităţi reprezentative sunt Gârnic, Sfânta Elena, Ravensca, Bigăr şi în judeţul  Mehedinţi – localitatea Eibenthal din comuna Dubova. Sunt de religie romano-catolică. În viaţa publică cehii sunt reprezentaţi de Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din Romania, cu sediul naţional la Nădlac, judeţul Arad – https://www.facebook.com/pages/Uniunea-Democratica-a-Slovacilor-si-Cehilor-din-Romania

Minoritatea croată numără peste 5.400 persoane, majoritatea vorbitori ai limbii materne. Etnicii croaţi sunt concentraţi în localităţi din judeţele Caraş Severin şi Timiş, cele mai cunoscute fiind Caraşova, Rafnic, Clocotici, Lupac. Sunt de religie romano – catolică. Minoritatea este reprezentată în Parlament de Uniunea Croaţilor din România, cu sediul la Caraşova, judeţul Caraş Severin – http://www.zhr-ucr.ro

Fereastră spre trecut (Scurt istoric)

Primul şi cel mai vechi val de croaţi aşezat în spaţiul românesc în secolele XIII-XIV, este cel cunoscut sub denumirea de ”caraşoveni”. Caraşovenii sunt grupaţi în jurul celei mai vechi şi celei mai mari localităţi, Caraşova, populate de croaţii din România. Deasupra Caraşovei străjuiesc ruinele cetăţii medievale a Caraşovei (Caraso-fer-vari), cetate pe care localnicii o numesc “Turski grat” (Cetatea turcului). Celelalte localităţi în care convieţuiesc croaţii caraşoveni sunt: Lupac, Clocotici, Nermed, Rafnic, Vodnic şi labalcea. Un număr de patru localităţi s-au contopit cu cele existente: Selişte, Garişte, Iasenovacz şi Tâlva. Până în a doua jumătate a sec. al XlX-lea populaţia croaţilor caraşoveni număra 10.000 de suflete. Astăzi, în urma a două migraţii, una spre est şi alta spre vest, acest număr a scăzut la cca. 6.500.

Al doilea val este cel din Lipova (jud. Arad) şi Recaş (jud. Timiş). Acest grup a imigrat în spaţiul carpato-danubian în sec. al XVI-lea. Croaţii din Lipova au lăsat doar urme pe inscripţii funerare, iar cei ce mai sunt urmaşii lor s-au integrat în aşezările urbane (Arad şi Timişoara). Al treilea val s-a aşezat în apropiere de Jimbolia la începutul sec. al XlX-lea, mai precis, în anul 1801, în localităţile Checea şi Cenei. În Checea, croaţii au construit o stradă, cunoscută şi în prezent sub numele de “Strada croată”. Acest strat de croaţi provine din familii nobile care au primit pământ în acest spaţiu românesc, în schimbul pământului cedat pentru interesele militare majore ale imperiului, din care Croaţia a făcut parte. Grupul este originar din zona Turopolje.

   

Portul şi tradiţiile

Croaţii caraşoveni au un port a cărui specificitate îi deosebeşte atât de celelalte grupuri, cât şi de alte etnii care convieţuiesc în spaţiul balcanic. Având la bază o variantă veche a portului croat, specific doar croaţilor originari din Bosnia, care convieţuiesc în apropierea oraşului Pecs din Ungaria (satul Ata), evoluând în simbioză de secole cu portul românesc şi cu cel al altor neamuri, portul caraşovenilor şi-a afirmat specificitatea, putând fi considerat unic din acest punct de vedere în zonă. Bogat în motive florale şi izomorfe, specificitatea lui rezidă şi în contrastul alb-negru, cu coloratură discretă.

Portul croaţilor din zona Timişului şi-a păstrat structura esenţială, influenţată puternic de alte porturi cunoscute in Banat (maghiar, german etc).

Caraşovenii, fiind şi buni crescători de animale, au o bogată tradiţie în domeniul oieritului şi păstoritului, în timp ce la cei din Timiş abundă tradiţia gospodarilor de şes.

Nunta poartă amprenta obiceiurilor cunoscute şi în poporul din care s-au desprins, podoabele miresei şi ale mirelui au semnificaţii simbolice cunoscute şi  altor neamuri.

Minoritatea evreiască, o comunitate numeroasă în perioada interbelică, numără în prezent aproape 3.300 persoane. Reuneşte circa 40 comunităţi locale, cele mai importante fiind în Bucureşti,  Alba Iulia, Arad, Bacău, Botoşani, Brăila, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea, Sibiu, Sighetu Marmaţiei, Timişoara. În trecut majoritatea evreilor vorbeau limba idiş, o limbă care acum este vorbită din ce în ce mai rar. Sunt de religie mozaică. Organizația care îi reprezintă este Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, cu sediul în București, www.jewishfed.ro

Minoritatea germană, în prezent cu aprox. 36.000 membri, este formată din mai multe grupuri cu trăsături dialectale şi culturale distincte, purtând denumiri diferite – saşii din Transilvania, şvabii sãtmãreni din nord-vestul României, şvabii bãnãţeni din Câmpia Banatului, landlerii din câteva localitãţi din zona Sibiului, ţipţerii din Maramureş, germanii bucovineni din nordul Moldovei şi germanii dobrogeni din sud-estul ţării. Au fost mult mai numeroşi în trecut şi au o istorie veche pe teritoriul României dar în ultimele decenii au plecat masiv, stabilindu-se în special în Germania. Majoritatea etnicilor germani sunt catolici (în special şvabii) şi protestanţi (evanghelici luterani, în special saşii). Sunt reprezentaţi în Parlament de Forumul Democrat al Germanilor din România, cu sediul naţional la Sibiu – http://www.fdgr.ro

Minoritatea greacă (elenă), moştenitoarea unei vechi prezenţe pe teritoriul României,  numără la ora actuală peste 3.600 persoane, fiind formată din peste 20 de comunităţi. O concentrare mai mare se regăsește în zona Dunăre-Marea Neagră, urmată de marile centre urbane – Bucureşti, Iaşi, Ploieşti, Braşov etc. Sunt creştin  – ortodocşi, ca şi românii. Organizația reprezentativă este Uniunea Elenă din România, cu sediul la București, http://www.uniunea-elena.ro

Minoritatea italiană numără la ora actuală  peste 3.200 persoane şi este dispersată în toate zonele României – Bucureşti, Suceava, Iași, Timişoara, Oţelul Roşu, Craiova, Târgovişte, Galaţi, Zărneşti, Bacău. O parte dintre etnici sunt catolici, alţii sunt ortodocşi. Organizația care reprezintă comunitatea în Parlament este Asociația Italienilor din România RO.AS.IT, cu sediul național la Suceava, www.roasit.ro

Minoritatea  macedoneană, care numără la ora actuală circa 1.300 membri, se regăseşte  în special în sud, atât în zone rurale, cât și în orașe. Cele mai importante centre sunt Bucureşti, Craiova, Băileşti, Urzicuţa, Timişoara, Constanţa, Giurgiu. Sunt  reprezentaţi de Asociaţia Macedonenilor din România, organizaţie înfiinţată în anul 2000 – www.asociatia-macedonenilor.ro

Minoritatea maghiară, cel mai numeros grup etnic din România conform datelor oficiale, numără la ora actuală  peste 1.200.000 membri, ceea ce echivalează cu aprox. 6% din populaţia ţării. Etnicii maghiari sunt majoritari în judeţele Harghita (circa 80%) şi Covasna (circa 70%) şi se regăsesc în proporţii semnificative în judeţele: Mureş,  Satu Mare, Bihor, Sălaj, Braşov, Sibiu, Timiş, Cluj, Hunedoara. O comunitate maghiară importantă este şi în Bucureşti. Marea majoritate vorbesc limba maghiară. Au o istorie veche pe teritoriul României, patrimoniul cultural moştenit de ei, precum şi viaţa culturală actuală fiind extrem de bogate şi diverse. Din punct de vedere confesional, sunt reformaţi, romano – catolici sau unitarieni. Sunt reprezentaţi în Parlament de Uniunea Democrată Maghiară din România, cu sediul naţional la Cluj-Napoca, o formaţiune care are grupuri parlamentare distincte în Senat şi în Camera Deputaţilor – http://www.udmr.ro 

Minoritatea  poloneză reuneşte la ora actuală peste 2.500 membri, majoritatea concentraţi în așezări din nordul Moldovei – Cacica, Moara, Păltinoasa, Pleșa, Poiana Micului, Solonețu Nou. Comunități importante se află și în orașele Suceava, Gura Humorului, Rădăuţi, Siret, Bucureşti. Sunt de religie romano – catolică. Organizația care îi reprezintă în Parlament este Uniunea Polonezilor din România, cu sediul la Suceava – http://dompolski.ro

Costum tradițional polonez muntenesc

 

Portul popular polonez din zona noastră a Bucovinei, moștenit din generație în generație și adus de muntenii din regiunea Czadca și-a păstrat peste secole originile îmbogățindu-se cu elemente noi, lucrate manual, dovadă a gustului estetic și a măiestriei femeilor. Costumul feminin este alcătuit din 6 piese: coronița (lb. pl. „wiuneczek”) care este alcătuită din diferite flori așezate în formă de cerc, cămășile (lb. pl. „koszula”)care sunt din bumbac alb cu motive florale pe umeri, la mâneci și la guler, cusute din mărgeluțe foarte fine de diferite culori iar pe margine este aplicată danteluța. Din costumul tradițional polonez nu lipsesc mărgelele (lb. pl. „korale”) naturale a căror culoare roșie contrastează frumos cu albul cămășii. Fusta (lb. pl. „spódnica”) este din material de diferite culori cu motive florale, iar în partea de jos sunt așezate, paralel, două rânduri de dantelă albă. Șorțulețul (lb. pl. „zopaska”), în general, este cusut dintr-un material alb cu motive florale viu colorate, mărginit de o dantelă albă lată. În picioare, atât femeile cât și bărbații poartă ciorapi (lb. pl. „pończochy”) din lână și opinci (lb. pl. „kyrpcy”) confecționate din piele. Urmează costumul popular polonez bărbătesc care este alcătuit dintr-o cămașă (lb. pl. „koszula”) albă din in încheiată-n nasturi, brodată pe piept cu mărgele de diferite culori. Atât la piept cât și la mâneci și în jurul gâtului sunt cusute motive florale înguste din mărgeluțe viu colorate. Urmează pantalonii (lb. pl. „spodnie”) care sunt de lână de culoare albă prinși cu o curea din piele de culoare bej. Bundița (lb. pl. „kiptarek”) este, de asemenea, din lână de culoare albă brodată cu ață de diferite culori și mărginită de un material negru. Ceea ce îi deosebește pe bărbați de femei este pălăria (lb. pl. „kapelusz”) de culoare neagră brăzdată de un șnur alb și roșu semnificând drapelul Poloniei, iar de acesta stă sprijinită o pană de gâscă.

Ceea ce îi deosebește pe membrii comunității poloneze de ceilalți locuitori ai comunei este faptul că nicio sărbătoare nu are loc fără ca ei să fie îmbrăcați în straie populare poloneze, fără să se cânte cântece religioase sau patriotice și dansuri specifice.

Minoritatea romilor. Deşi la ultimul recensământ s-au declarat etnici romi circa 620.000 persoane, diferite instituţii şi organizaţii estimează că numărul lor este mult mai mare. Puţini dintre ei vorbesc limba maternă, limba romani, dar datorită eforturilor făcute în domeniul învăţământului, al culturii şi al mass media limba cunoaşte astăzi o revigorare. De problematica romilor se ocupă un organism guvernamental  specializat – Agenţia Naţională pentru Romi, care are în subordine Centrul Naţional de Cultură al Romilor – Romano Kher. Organizaţia care reprezintă comunitatea în Parlament este Partida Romilor Pro Europa, cu sediul naţional în Bucureşti-   http://www.partidaromilor.ro

Extras din lucrarea TRADIŢII ALE RROMILOR DIN SPAŢIUL ROMÂNESC, editată de organizaţia Salvaţi Copiii, 2004

Îmbrăcămintea
Femeile mai tinere purtau fuste şi bluze colorate viu. Cu cât înaintau în vârstă femeile de ursari purtau fuste şi bluze mai închise la culoare. Fustele erau creţe şi lungi (era criticată de întreaga comunitate femeia care purta fusta ceva mai scurtă; dacă i se vedeau gleznele era considerată neserioasă). În faţă purta un şorţ (pestelka), iar pe cap tot timpul un batic legat sub bărbie sau la spate. Femeia de rromi ursari trebuia să degaje prin vestimentaţie foarte multă seriozitate. Era o deosebit de mare încântare pentru femeia de ursar să îmbrace haina bărbatului său în deplasările de ici colea. La sărbători sau la petreceri se îmbrăcau foarte curat. Felul cum era îmbrăcată soţia unui lăutar demonstra cât de bogat era acel lăutar, deci cât de solicitat era de lume la cântări.15
Bărbaţii ursari se îmbrăcau cu costume de culori închise, negru, maro sau gri. Ursarii purtau pălării tot de culori închise şi modelate în aşa fel că imediat realizai că este pălărie de ursar (nu seamănă cu pălăriile căldărarilor sau ale gaborilor şi nici cu ale plugarilor). Lăutarii purtau cravată şi cămaşă albă mai tot timpul, indiferent cât de cald ar fi fost afară, când mergeau la cântare. Lăutarul se îngrijea să arate impecabil (de exemplu, pantofii erau foarte bine lustruiţi). În şifonierul celui mai modest lăutar se află un costum negru sau/şi unul alb. Uneori mai îmbrăcau şi sacouri de culoare roşie sau bleumarin. De regulă, cei mai valoroşi muzicanţi aveau cel puţin o pereche de pantofi albi.


Minoritatea ruteană numără în prezent câteva sute de persoane, aşezate în localităţi din judeţele Hunedoara, Alba, Suceava, Maramureş, Arad. Pot fi întâlniţi în număr ceva mai mare în localităţile: Bistra, judeţul Maramureş; Dărmăneşti, judeţul Suceava şi Peregu Mare, judeţul Arad. Organizaţia care reprezintă comunitatea în Parlament şi în viaţa publică în general este Uniunea Culturală a Rutenilor din România, cu sediul la Deva, judeţul Hunedoara – https://rutenii.ro

Minoritatea rușilor lipoveni, care reuneşte în prezent peste 23.000 persoane, este concentrată în special în judeţele Tulcea, Constanţa, Brăila, Suceava, Botoşani. Cele mai cunoscute localităţi cu populaţie compactă lipovenească sunt Sarichioi, Carcaliu, Jurilovca, Slava Rusă, Slava Cercheză din  judeţul Tulcea şi Ghindăreşti din judeţul Constanţa. Sunt vorbitori ai limbii ruse. Din punctul de vedere al religiei, sunt creştin – ortodocşi de rit vechi, slujbele ţinându-se în slavona bisericească, veche, iar calendarul folosit fiind cel iulian. Minoritatea este reprezentată în Parlament de Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, cu sediul naţional în Bucureşti – www.crlr.ro

Minoritatea sârbă numără peste 18.000 persoane, marea majoritate vorbitori ai limbii sârbe. Locuiesc preponderent în judeţele Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, în unele dintre acestea existând şi comunităţi compacte. Comunităţi importante se regăsesc la Timişoara, Reşiţa, Bucureşti. Sârbii sunt ortodocşi, cu specificitatea că folosesc vechiul calendar iulian. Sunt reprezentaţi în Parlament de  Uniunea Sârbilor din România, cu sediul la Timişoara –  https://savezsrba.ro  

Minoritatea slovacă, reunind circa 13.500 etnici, este aşezată în judeţele Arad,  Bihor, Sălaj şi Timiş, concentrări mai importante fiind întâlnite la Nădlac, Şinteu, Budoi, Aleşd, Vâlcelele, Oradea, Timişoara, Zalău. Marea majoritate vorbesc limba slovacă. Cei din Arad sunt preponderent de confesiune evanghelică luterană, iar cei din Bihor sunt în special romano-catolici. Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România, cu sediul la Nădlac, reprezintă în Parlament întreaga comunitate – https://www.facebook.com/pages/Uniunea-Democratica-a-Slovacilor-si-Cehilor-din-Romania

Minoritatea turcă numără aproape 28.000 membri, marea majoritate vorbitori ai limbii materne. Cei mai mulţi sunt concentraţi în judeţele Constanţa şi Tulcea, iar comunităţi mai puţin numeroase se întâlnesc în Bucureşti, Călăraşi, Brăila, Galaţi. Există localităţi în care moştenirea culturii turce este pregnantă, iar comunităţile sunt semnificative, ca de exemplu: Medgidia, Tulcea, Mangalia, Tuzla, Techirghiol, Eforie, Cumpăna, Cobadin, Fântâna Mare, Băneasa, Dobromir, Babadag, Măcin, Isaccea. Sunt de religie islamică. Sunt reprezentaţi la nivel parlamentar de Uniunea Democrată Turcă din România, care are aproximativ 40 filiale şi sediul naţional la Constanţa –  http://www.rdtb.ro

Tot în Dobrogea trăieşte o comunitate înrudită, cea tătară, care îşi trage rădăcinile din nordul Mării Negre, în special din Crimeea. Numără circa 20.000 persoane, tot de religie islamică. Cele mai importante comunităţi se întâlnesc la Constanţa, Medgidia, Mangalia, Valu lui Traian, Cobadin, Tulcea, Basarabi şi în Bucureşti. Comunitatea tătară nu mai este reprezentată la ora actuală în Parlament şi în Consiliul Minorităţilor Naţionale, dar există asociaţii care promovează identitatea, limba şi cultura comunităţii.

Minoritatea ucraineană constituie una dintre cele mai numeroase comunităţi din ţară, este a treia minoritate naţională din România, după minorităţile maghiară şi a romilor. În prezent numără aprox. 51.000 membri, răspândiţi în localităţi din judeţele Maramureş, Suceava, Caraş-Severin, Timiş, Tulcea, Arad, Botoşani, Satu Mare, etc. Majoritatea etnicilor ucraineni vorbesc limba maternă, iar religia practicată în comunitate este în special cea ortodoxă, cu respectarea calendarului iulian. Minoritatea este reprezentată în Parlament de Uniunea Ucrainenilor din România, cu sediul în Bucureşti şi filiale în 12 judeţe – http://www.uur.ro  

Ciferele oficiale de la ultimul recensământ (număr de persoane):

 

Maghiari

 

1,227,623

Romi

 

621,573

Ucraineni

 

50,920

Germani

 

36,042

Turci

 

27,698

Rusi Lipoveni

 

23,487

Tătari

 

20,282

Sârbi

 

18,076

Slovaci

 

13,654

Bulgari

 

7,336

Croați

 

5,408

Greci

 

3,668

Italieni

 

3,203

Evrei

 

3,271

Cehi

 

2,477

Polonezi

 

2,543

Armeni

 

1,361

Macedoneni

 

1,264