Traseul 32018-11-13T08:09:47+00:00

Traseul 3 leagă următoarele obiective:

 

Palatul Cercului Militar Naţional

Calea Victoriei 

Teatrul Odeon

Biserica Albanezilor

Universitatea de Arhitectură

Muzeul Theodor Aman

Biserica Italiană

Statuia Regelui Carol I

Monumentul Revoluţiei

Palatul Regal – Muzeul Naţional de Artă

Ateneul Român

Biserica Luterană

Biserica Reformată Calvină

Catedrala Sf. Iosif   

Piaţa Romană

Uniunea Elenă din România

Muzeul Fr. Storck şi C. Cuţescu-Storck

Muzeul Ţăranului Român

Muzeul K.H. Zambaccian

Șoseaua Kiseleff 

Arcul de Triumf

Comunitatea Rușilor Lipoveni din România

Muzeul Naţional al Satului D. Gusti

Traseul pe Google Maps

Traseul 3 Nord

Traseul 3 Central

Traseul 3 – scurte informaţii despre principalele obiective

Palatul Cercului Militar Naţional

Palatul Cercului Militar Naţional, monument istoric şi arhitectural, găzduieşte instituţia centrală de cultură a Armatei române, cu profil cultural-educativ, artistic, recreativ-distractiv,  de reprezentare şi protocol.

    Palatul a fost construit pe locul fostei mânăstiri Sărindar, în 1911, după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu, absolvent al Şcolii de Arte Frumoase din Paris. La elementele decorative ornamentale de interior, Maimarolu a lucrat împreuna cu arhitectul francez Ernest Doneaud. Stilul  Palatului este neoclasic eclectic francez, sinteză armonioasă între elemente de arhitectură clasică ale antichitaţii cu cele ale Renaşterii târzii. Beneficiarul lucrării a fost Cercul Militar al ofiţerilor din garnizoana Bucureşti, organizaţie a ofiţerilor români înfiinţată în 1876, iar fondurile necesare construcţiei au fost adunate în special din donaţii, subscripţii şi cotizaţii ale ofiţerilor.

Calea Victoriei 

    Calea Victoriei este coloana vertebrală a Bucureştiului, în primele consemnări apărând cu numele de Uliţa cea Mare sau Calea Braşovului. De-a lungul acestei străzi se află cele mai importante monumente istorice ale Capitalei, cum ar fi Muzeul Naţional de Istorie a României,  Palatul CEC, Ateneul Român, Palatul Regal etc.

  Cea mai cunoscută stradă din Capitală îşi începe existenţa în vremea  domnitorului Constantin Brâncoveanu care amenajează în 1692 drumul ce va lega Curtea Veche de pe malul Dâmboviţei de Palatul de la Mogoşoaia, aflat în afara oraşului. Drumul a fost podit cu bârne de lemn (bataci) – de aici numele de ”Podul Mogoșoaii”. Şi-a schimbat numele în Calea Victoriei în  1878, după Războiul de Independenţă. Are o lungime de 3,25 kilometri, începând de la Splaiul Independenţei până în dreptul clădirii Guvernului României.

   Prin varietatea clădirilor ridicate pe această arteră trecătorul poate avea o imagine a istoriei orașului de-a lungul vremii. Amintim astfel, pornind dinspre Dâmbovița, câteva repere demne de privit: Muzeul Național de Istorie a României, Biserica Zlătari, Magazinul Victoria (odinioară La Fayette), casa Meitani (azi Prefectura Poliției), Biserica Doamnei, Hotelul Boulevard, Cercul Militar, Restaurantul Capitol, Restaurantul Capșa, Teatrul Odeon, Palatul Telefoanelor, Hotelul Novotel (pe locul fostului Teatru Național), Hotelul Continental, Biserica Crețulescu, Muzeul Național de Artă (fostul Palat regal), Ministerul de Interne, Biblioteca Universitară Carol I, restaurantul Cina, Ateneul Român, Hotelul Athénée Palace, fostul palat al lui Barbu Știrbei, Muzeul Colecțiilor (fosta casă Romanit), Casa Catargi Monteoru (care a găzduit zeci de ani Uniunea Scriitorilor), fostul Palat CAM, Academia Română, Casa Cesianu (fosta ambasadă germană), casa Ghica Grădișteanu, Casa Vernescu, Casa Manu, Casa Cleopatra Trubețkoi, Casa Capitanovici, Casa Dissescu (astăzi Institutul de Istoria Artei al Academiei Române), Palatul Cantacuzino (care adăpostește în câteva cămăruțe Muzeul George Enescu), Muzeul de Istorie al  Municipiului București (fostă casă Cesianu) etc.

Teatrul Odeon

Pe Calea Victoriei, pe o fostă propietate a spătarului Dumitrache Ghica,  cumpărată ulterior de familia Lahovary, arhitectul Grigore Cerchez ridică un ansamblu de anvergură: Teatrul Comedia, flancat de corpuri de clădiri laterale, respectiv la nord apartamente şi magazine, iar la sud Hotelul Majestic. Teatrul a fost inaugurat la 25 decembrie 1911.

De-a lungul timpului clădirea ajunge sa aibă si alte destinații; la un moment dat s-a numit Teatrul Muncitoresc C.F.R. Giuleşti. Din 1990 este Teatrul Odeon. Acesta cuprinde sala Majestic, una din cele mai elegante săli de teatru din România şi a doua din Europa cu tavan glisant, o scenă à l’italienne cu o  capacitate de 300 de locuri şi sala Studio, situată la subsol,  flexibilă şi multifuncţională, având podeaua formată din platforme modulare ce permit amplasarea publicului în diverse variante.

   În faţa teatrului s-a instalat în ultima decadă, bustul lui Mustafa Kemal Atatűrk (1881 –  1938), primul preşedinte al Republicii Turcia (1923).

Biserica Albanezilor

Biserica  Dintr-o Zi, cu hramul Sf. Nicolae,  datează din 1702, fiind ctitorie a Doamnei Marica, soția lui Constantin Brâncoveanu. A fost ridicată în locul unui lăcaș atestat documentar la 1670. A ars în 1825 și a fost refăcută, peste doi ani, de stolnicul Stanciu. Este declarată  monument istoric și obiectiv reprezentativ pentru arhitectura brâncovenească. Între anii 1911-1947 a fost frecventată de membrii Comunității ortodoxe albaneze din București. În această perioadă a slujit aici, pentru scurt timp, preotul albanez Fan Noli, luptător pentru independența Albaniei. De aceea lăcaşul a devenit  cunoscut ca Biserica Albanezilor.

Universitatea de Arhitectură

Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” este principala instituție universitară de stat dedicată formării specialiștilor în domeniul arhitecturii și urbanismului. Clădirea este opera arhitectului Grigore Cerchez. Este cea mai veche instituţie de acest fel din România și singura de la noi certificată RIBA (Royal Institute of British Architects). Este urmașa Școlii Superioare de Arhitectură înființată în 1904. În cadrul ei se află Centrul expoziţional documentar, atestat  din 1916, adică muzeul Universităţii. Este singura instituție de acest fel din ţară care pune în valoare istoria arhitecturii românești. Aici sunt expuse cca  900 de obiecte din diverse epoci: diplome, acte administrative, proiecte ale studenţilor, machete ale unor construcţii celebre, fragmente recuperate din demolările anilor ‘80. Lucrările din patrimoniul muzeului sunt rezultatul muncii de echipă a generaţiilor de profesori și studenţi, toate punctând evoluţia învățământului și a profesiei de arhitect.

Muzeul Theodor Aman

Pe strada C.A. Rosetti, nr. 8, lângă Biblioteca Universitară Carol I, se află Muzeul „Theodor Aman”,  construit în anul 1868 după  planurile marelui pictor, care a locuit şi a creat aici. Deschis publicului de miercuri până duminică,  muzeul oferă şi o lecţie de istorie; a fost primul imobil din Bucureşti care a respectat normele arhitecturii neoclasice. La realizarea imobilului l-a ajutat arhitectul neamţ Franz Schiller, naturalizat la noi. Pentru decoraţiile  exterioare proprietarul a lucrat cu sculptorul Karl Storck. Casa are şase încăperi la parter; cea mai impunătoare este atelierul pictorului.

Biserica Italiană

Aflată pe Bulevardul Magheru, biserica a fost realizată de arhitecţii Mario Stoppa şi Giuseppe Tirabosch și proiectată după modelul Bisericii Santa Maria delle Grazzie din Milano, în vechiul stil lombard. Istoria bisericii începe odată cu emigraţia italiană în România, după apelul adresat de regele Carol I doritorilor de a veni să lucreze în țara sa; apoi Luigi Cazzavillan,  “jurnalistul garibaldian” care, simţindu-se bine printre români, scria articole în ziarele italiene într-un spirit mobilizator: “Cetăţeni italieni, în loc să traversaţi oceanul spre America şi să vă confruntaţi cu surpriza ca magnaţii să nu vă integreze şi să muriţi de foame, mai bine veniţi în România, care este o ţară bogată şi are un popor foarte primitor, de origine latină, ca şi noi”. Apelul se pare că a fost bine primit de conaţionalii săi. Închisă în timpul comunismului, biserica era frecventată doar de  demnitarii italieni pentru care se oficiau slujbe de cinci ori pe an. După 1989, a fost declarată parohie teritorială şi deschisă publicului larg. În Biserica Italiană, monument de arhitectură, se organizează concerte de muzică barocă sau renascentistă, recitaluri de muzică sacră.

Statuia Regelui Carol I

Este amplasată în Piaţa Revoluţiei în fața Bibliotecii Centrale Universitare Carol I. A fost lucrată din bronz, are o înalţime totală de 13 m, din care 7 m statuia propriu-zisă şi 6 metri postamentul. Autor: Florin Codre. Istoria ei este aparte. Prima statuie, realizată de croatul Ivan Mestrović, a fost inaugurată la 10 mai 1939, de Ziua Naţională a României, în prezenţa Regelui Carol al II-lea și a Marelui Voevod Mihai (viitorul rege Mihai I), când era și centenarul nașterii regelui Carol. Din nefericire, imediat după abdicarea regelui Mihai I, în decembrie 1947, statuia a fost demolată şi topită, din bronzul ei fiind turnată statuia lui Lenin. Statuia actuală a fost inaugurată pe 6 decembrie 2010.

Monumentul Revoluţiei

Monumentul Revoluţiei, pe care este înscris Memorialul Renaşterii – Glorie Eternă Eroilor şi Revoluţiei Române din Decembrie 1989, este un ansamblu monumental situat în Piaţa Revoluţiei, ridicat în memoria victimelor revoluţiei Române din 1989. Are 25 de metri şi este format din mai multe elemente simbolice: Piaţa reculegerii – o piață în miniatură,  în mijloc fiind amplasată Piramida izbânzii. „Piața”, prezintă un zid, pe care sunt scrise în piatră numele revoluționarilor care și-au pierdut viața în timpul evenimentelor din 1989; Zidul amintirii – cu  numele celor 1058 de victime ale revoluției, inscripționate în alamă. Sub placa de alamă stă scris: Eroi martiri ai revoluției din 1989; Piramida izbânzii,  elementul principal al ansamblului, se afla in centrul “Pieţei Reculegerii”. În partea superioară a obeliscului piramidal se găseşte „Coroana”, simbolizând jertfa celor căzuţi în timpul evenimentelor. Calea Biruinţei – este un simbol al drumului către democrație, început de cei care au înfăptuit revoluția în 1989.

Busturile a doi martiri ai comunismului, Iuliu Maniu și Corneliu Coposu, se află, față în față, în această piață.

Palatul Regal – Muzeul Naţional de Artă al României

Muzeul Național de Artă al României funcționează în clădirea fostului Palat Regal. Inițial aici s-a aflat palatul Belvedere al familiei Golescu, pus la dispoziția domnitorului Alexandru Dim. Ghica. A fost modificat din temelii de regele Carol I. La fel, În anii `30 ai secolului trecut, în vremea regelui Carol al II-lea, când s-a intervenit după planurile arhitectului Nicolae Nenciulescu.   Reşedinţa a fost folosită pentru desfășurarea activităților oficiale ale familiei regale până la 24 august 1944; atunci a fost bombardată și a rămas nelocuibilă până în momentul plecării Regelui Mihai în exilul său forțat. La scurtă vreme, printr-o decizie a Consiliului de Miniştri, palatul se transformă în Muzeul Naţional de Artă al României, statut păstrat până în zilele noastre. Muzeul este o prestigioasă instituție de cultură, cu un patrimoniu extrem de bogat: 110 000 de piese sunt înfățișate publicului în expoziția permanentă și în cele temporare.

Ateneul Român

Conceput în stil neoclasic, Ateneul Român dăinuie pe Calea Victoriei de 130 de ani ca simbol al oraşului Bucureşti. Construcția a început în 1886; a fost inaugurat în 1888.  Iniţiativa a avut-o societatea cu acelaşi nume, care a lansat o campanie de donaţii cu sloganul: „Daţi 1 leu pentru Ateneu!”. Naturalistul Constantin Esarcu,  profesor la Universitatea din Bucureşti și diplomat, a fost unul dintre cei mai activi promotori ai  proiectului. Fresca din sala principală (operă a pictorului Costin Petrescu) înfățișează scene din istoria noastră, începând cu Decebal și Traian până în vremea monarhiei. În vremea comunismului fresca a fost acoperită.

Aici s-au desfășurat sute de concerte (în mare parte organizate de George Enescu), conferințe, dezbateri, evenimente culturale majore. În sălile Ateneului a funcționat odinioară o bibliotecă și  un muzeu. Este și sediul Filarmonicii George Enescu.

În grădina din fața  Ateneului se află statuia lui Mihai Eminescu, operă a sculptorului Gheorghe Anghel (1902-1966).

Biserica Luterană

Se află pe strada cu acelaşi nume, aproape de Palatul Regal. Este o bazilică cu trei nave, al cărei interior se configurează ca spaţiu unitar, cu galerii de jur împrejur, formând un dreptunghi, căruia i s-a prevăzut pe latura estică o nişă pentru altar. Clădirea a fost proiectată de arhitectul german A. Mohnbach, în stilul arhitectural al  istorismului, răspândit în 1830-1860 în Europa occidentală.

Biserica Reformată Calvină

Aflată  pe strada Luterană, biserica actuală a fost construită în 1972, în timpul puterii comuniste. Anterior, calvinii și-au avut o biserică ridicată în al doilea deceniu al secolului XIX, în timpul lui Alexandru Suțu vodă. A fost demolată în 1860-65, refăcută și iar distrusă, în 1959.  Enoriașii sunt precumpănitor etnici maghiari.

Catedrala Sf. Iosif  

A fost construită între  1873-1884, la iniţiativa episcopului Ignazio Paoli şi  după planurile arhitectului vienez Friedrich Schmidt, în stil romanic, combinat cu elemente gotice, specifice marilor catedrale ale Europei creştine. La sfârşitul construirii, episcopul Paoli îi trimite o scrisoare nunţiului apostolic de la Viena, mons. Vannutelli, în care îi relatează manifestările de bucurie ale oamenilor simpli la vederea catedralei: „Vin de prin sate, în grupuri, pentru a vedea noua biserică, fac semnul crucii şi se roagă, plângând ca nişte copii. Niciunul nu iese afară fără a depune obolul pentru terminarea bisericii. Unii exclamă cu voce tare, pentru a fi auziţi: «Asta este sfânta Biserică Romană. Fiind şi noi romani, aceasta este biserica noastră!»”. Este frecventată de credincioșii  romano-catolici.

Piaţa Romană

Este o intersecție animată a orașului, loc de întâlnire, o aglomerare adesea năucitoare de clădiri vechi, unele în ruină, cu altele realizate după ultimele standarde de construcție. Sălile de expoziții, micile restaurante, librăriile sunt, până la urmă, dominate de impozanta Academie de Studii Economice, înființată în 1913. Clădirea actuală a fost ridicată în 1926, după planurile arh. Grigore Cerchez și Edmond van Saanen. Cecilia Cuțescu Storck a împodobit-o cu o frescă ilustrând istoria comerțului românesc. În 1968 i-a fost adăugată o aripă nouă (arh. C. Alifanti).

Tot în Piața Romană se înalță grațioasă casa Nicolae Pătrașcu, operă a lui Ion Mincu (realizată în 1909).

Uniunea Elenă din România

Este organizaţia minorităţii elene din România, ai cărei membri sunt cetăţeni români de origine greacă. Funcţionează pe baza principiului teritorial, având 24 de comunităţi teritoriale subordonate. Obiectivele fundamentale ale Uniunii sunt: promovarea limbii materne, a culturii şi civilizaţiei elene, a obiceiurilor, tradiţiilor, ortodoxiei, dar şi menţinerea continuităţii istorice pe pământul românesc precum şi a relaţiilor de bună convieţuire cu românii ca populaţie majoritară, dar şi cu alte etnii. Uniunea Elenă din România are sediul în spatele Pieţii Romane, pe strada Vasile Alecsandri, numărul 8, unde oameni de toate vârstele se întâlnesc, discută, îşi menţin pasiunea pentru dans sau limba greacă, pentru tradiţii pe care zi de zi le duc mai departe.

Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck

Se aflăt pe strada Vasile Alecsandri, nr. 16. Muzeul înseamnă povestea unei apreciate familii de artişti, a cărei istorie a început în secolul al XIX-lea cu sculptorul Karl Storck (originar din Hanau, Germania). Acesta a fost primul profesor de sculptură la Şcoala de Belle-Arte înfiinţată la Bucureşti în 1864 şi autorul primei sculpturi monumentale din Bucureşti, cea a spătarului Mihail Cantacuzino. Povestea a continuat cu fiii săi, Carol şi Frederic. Muzeul este amenajat în fosta reşedinţă a sculptorului Frederic Storck şi a soţiei acestuia, pictoriţa Cecilia Cuţescu-Storck. Este o clădire realizată între anii 1911 şi 1913 în stil anglo-normand. Patrimoniul muzeului cuprinde  donaţia făcută în octombrie 1951 de către Cecilia Cuţescu Storck şi de fiicele acesteia: lucrări de sculptură, pictură, desene în tuş şi cărbune, pasteluri, acuarele şi guaşe, plachete şi medalii lucrate în bronz, monede antice, icoane.

Muzeul Ţăranului Român

În 1906, la inițiativa lui Al. Tzigara Samurcaș, a luat ființă Muzeul de Artă Națională și Etnografie Carol I, în preajma Monetăriei Statului, pe Șoseaua Kiseleff. Clădirea proprie a fost ridicată între 1912 și 1939 de arh. Nic. Ghica-Budești în stil neoromânesc. Între 1948 și 1989, inventarul muzeului a fost împrăștiat și în clădire s-a instalat muzeul româno-rus, apoi muzeul Partidului Comunist Român.

După revoluția din 1989 strângerea comorilor de artă națională și etnografie a devenit prioritară pentru specialișii implicați în reorganizarea lui. Horia Bernea a avut un rol de căpetenie, recunoscut la scară internațională, instituția primind premiul Muzeului anului în 1996. Are un patrimoniu excepţional de valoros, valorificat prin expoziții, conferințe, vizionări, lecții practice.

Muzeul K.H. Zambaccian

Colecţionarul și criticul de artă armean Krikor H. Zambaccian (1889-1962) a alcătuit una dintre cele mai interesante şi valoroase colecţii de artă din România. Pentru a o pune în valoare, în anii 1940, Zambaccian a construit casa unde sunt astăzi expuse picturi, sculpturi, grafică şi mobilier achiziționate pe parcursul unei jumătăți de secol. Atât colecția cât și casa au fost donate statutului român în 1947, prilej cu care Zambaccian a fost primit în rândurile membrilor Academiei Române. Una dintre atracţiile muzeului este colecţia de 19 pânze din şcoala franceză: Delacroix, Corot, Renoir, Sisley, Pissarro, Cézanne, Picasso, Matisse, Bonnard, Utrillo, Marquet, Laprade etc.

Muzeul Zambaccian se remarcă și prin calitatea excepţională a lucrărilor de artă românească, ce reflectă gustul desăvârşit al colecţionarului: Aman, Grigorescu, Andreescu, Luchian, apoi Tonitza, Pallady, Iser, Dărăscu, Ressu. Tot în casa conului Zambacu – cum îl numeau prietenii – se găsesc și sculpturi de Brâncuși, Milița Petrașcu, Oscar Han, Cornel Medrea,  care completează această importantă panoramă a artei românești.

Șoseaua Kiseleff 

Șoseaua Kiseleff este o arteră importantă din Bucureşti, care face legătura între Piaţa Victoriei şi Arcul de Triumf. Poartă numele generalului conte Pavel Kiseleff (1788 – 1872) care a condus administrația militară rusească a Ţării Româneşti între 1829 şi 1834, ca  președinte plenipotențiar al divanurilor  Moldovei și Munteniei. El a contribuit substanțial la modernizarea  Principatelor române și la adoptarea Regulamentelor Organice, forme incipiente de constituție.

Românii i-au rămas recunoscători bunului administrator și au votat în Adunarea Obștească a țării o sumă de bani pentru a-i ridica o statuie; acesta s-a împotrivit și așa s-a găsit formula amenajării unei șosele, ajunsă curând locul de promenade predilect pentru protipendada bucureșteană. Șoseaua a fost începută în 1844 de peisagistul Meyer şi inaugurată în 1847.

Arcul de Triumf

Arcul de Triumf, existent astăzi la capătul Șoselei Kiseleff, seamănă cu cel din Paris și a fost realizat între 1935 şi 1936 de arhitectul Petre Antonescu. A fost conceput să celebreze victoria României în Primul Război Mondial şi realizarea Marii Uniri. Inaugurarea monumentului, cu o înălţime de 27 de metri, a avut loc pe 1 decembrie 1936, edificiul fiind decorat cu lucrări semnate de Mac Constantinescu, Constantin Baraschi şi Cornel Medrea. Arcul a fost desfigurat în perioada comunistă, când s-au îndepărtat de pe suprafaţa monumentului însemnele regalităţii şi proclamaţia  regelui Ferdinand către ţară. După 1989, s-a revenit într-o mare măsură la forma inițială. În prezent edificiul şi-a recăpătat rolul de monument – simbol: pe sub el trec trupele din diferite arme ale României la ceremonia dedicată Zilei naţionale – 1 Decembrie.

Comunitatea rușilor lipoveni din România

Sediul Central al Comunității se află în apropierea Gării de Nord (str. Dr. Rațiu nr. 10, sect. 1). Este o asociaţie cu caracter etnic, social, cultural şi umanitar care de mai bine de 28 de ani face eforturi în apărarea şi exercitarea drepturilor la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, lingvistice şi culturale a etnicilor ruşi lipoveni.  CRLR implementează și desfășoară programe cultural-ştiinţifice și parteneriate nationale și internationale cu proiecte sociale, culturale sau educaţionale. Prin cele 2 periodice, Zorile și Kitej-grad  (online și tipărit), CRLR informează opinia publică cu privire la proiectele și evenimentele pe care le desfăşoară. Dezvoltarea continuă a bazei materiale facilitează studierea limbii ruse materne,  a istoriei și culturii ruse, tradiției și folclorului rușilor lipoveni din România. CRLR oferă suport logistic celor 38 de filiale teritoriale, asigurând și dezvoltând relaţii de parteneriat între instituții și unităţi administrativ-teritoriale naționale sau internaționale.

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Muzeul,  amplasat pe malul lacului Herăstrău,  oferă o călătorie prin satele românești, de unde au fost aduse şi recondiţionate case și artefacte datând din secolele XVII – XIX. A fost inaugurat în 1936 de către regele Carol al II-lea și reprezintă rodul unei munci de peste 10 ani (1925-1935), al cărei coordonator a fost marele sociolog Dimitrie Gusti. În anii celui de-al Doilea Război Mondial, în unele gospodării au fost găzduite familii de refugiați basarabeni și bucovineni, aceștia rămânând în complex până în 1948, când muzeul și-a redeschis porțile. Muzeul este într-o continuă expansiune și redefinire, astfel că în prezent există în lucru proiecte care să diversifice patrimoniul muzeului prin adăugarea unei alei a minorităților.  

Patrimoniul muzeului include la ora actuală 123 de complexe, totalizând 363 de monumente, iar patrimoniul mobil însumează peste 50 000 obiecte. Este un muzeu viu, plin de evenimente, ce valorifică tot ceea ce este autentic şi reprezentativ în cultura populară a României. Au devenit tradiţionale şi se bucură de un public numerios: Târgul meşterilor populari, Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă”, Festivalul obiceiurilor de iarnă „Florile dalbe”, Zilele zonelor etnografice,  Zilelor Culturii diferitelor popoare, sărbătorile religioase.

Muzeul a fost decorat de preşedintele ţării în anul 2016, la împlinirea a 80 ani de activitate.