Traseul 22018-11-13T08:09:47+00:00

Traseul 2 leagă următoarele obiective:

Palatul Parlamentului – Muzeul de Artă Contemporană

Piaţa Unirii – Fântâni

Palatul Patriarhiei şi Catedrala

Hanul lui Manuc

Curtea Veche – Vechiul Palat Voievodal

Mânăstirea Stavropoleos

Caru’ cu Bere

Strada Gabroveni

Librăria Cărtureşti – Vila Chrissoveloni

Lupoaica romană

Strada Lipscani

Strada Smârdan (cartierul german)

Palatul CEC

Memorialul Holocaustului

Primăria Municipiului Bucureşti

Parcul Cişmigiu

Centrul Cultural Maghiar Petőfi Sándor

Statuia lui Mihail Kogălniceanu

Univ. de Medicină şi Farmacie Carol Davila

Palatul şi Muzeul Cotroceni

Grădina Botanică

Traseul 2

Alte puncte de interes

Traseul 2 – scurte informaţii despre principalele obiective

Palatul Parlamentului – Muzeul Naţional Artă Contemporană

Casa Republicii sau Casa Poporului – astăzi Palatul Parlamentului –  este o construcție faraonică realizată în spiritul arhitecturii realist – socialiste. Arhitectul principal al acestei opere emblematice pentru regimul comunist a fost Anca Petrescu. Are 9 nivele la suprafață și alte 9 subterane. Potrivit World Records Academy, Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire administrativă pentru uz civil ca suprafață din lume, cea mai scumpă clădire administrativă din lume și cea mai grea clădire din lume. Acum găzduieşte Senatul, Camera Deputaţilor, alte instituţii de stat, precum şi Muzeul Național de Artă Contemporană. Se întinde pe mai multe străzi, unde altă dată se aflase Curtea Arsă, palat domnesc înconjurat de un cartier cu vechi case gospodărești. A presupus demolarea brutală a sute de case și construcția în sine a provocat numeroase victime omenești. Interiorul e nespus de luxos; s-au folosit marmură, lemn de preț, cristaluri, covoare imense țesute la comandă. Totul trebuia să arate opulența extraordinară a României. De fapt, cel căruia îi era destinat cu prioritate, dictatorul Nicolae Ceaușescu, n-a apucat  să-l folosească în vreun fel.

Palatul Parlamentului poate fi vizitat, dispunând de ghizi pentru mai multe limbi de circulație internațională.

Muzeul Național de Artă Contemporană se află într-o aripă a Palatului; își derulează activitatea după  conceptul museum in progress, adică proiecte și colecții de artă contemporană cu expunere temporară – pictură, sculptură, dans, film experimental, grafică, tapiserie, fotografie, artă video și digitală. De asemenea, au loc lansări de cărți.

Piaţa Unirii, Fântânile arteziene

Au fost construite la sfârşitul anilor ’80 şi reprezintă unul dintre cele mai lungi astfel de sisteme din lume. În 2018 au fost modernizate și se bucură şi de cele mai performante tehnologii din Europa. Fântânile oferă vizitatorilor show-uri multimedia în fiecare vineri, sâmbată şi duminică, în intervalul orar 20.00-21.00, cât timp  vremea este prielnică.

Palatul Patriarhiei şi Catedrala Patriarhală

Edificiu amplasat pe Dealul Viilor, azi Dealul Patrriarhiei, și ridicat pe locul unde  Constantin Șerban vodă (1654-1658) a construit o reședință călugărească. Refăcută, transformată și adăugită de-a lungul vremii, clădirea a suferit mai ales între 1932-1935, sub conducerea  arhitectului Gheorghe Simotta, modificări serioase: un corp nou palatului, astăzi corpul principal, format din sala mare a tronului, cancelariile Patriarhiei, apartamentul Patriarhului și  încăperi de protocol. În ansamblul patriarhal o construcție de mare rafinament o reprezintă paraclisul, rezidit în 1723 de Nicolae Mavrocordat vodă, cu hramul Sf. Proroc Daniil. Restaurările recente i-au dat un plus de strălucire și frumusețe.

Catedrala Patriarhală – Biserica Patriarhiei – a fost ctitorită de voievodul Constantin Şerban  și soția acestuia, Bălașa, între anii 1654-1658. Are hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena și a fost sfințită în timpul lui Mihnea al III-lea, în anul 1658, iar la scurt timp a fost transformată în Mitropolie. După Primul Război Mondial Mitropolia a fost transformată în Patriarhie (în 1925). Adăpostește moaștele Sfântului Dimitrie Basarabov (Sf. Dimitrie cel Nou), așezate într-o raclă de argint, aduse din Bulgaria în 13 iulie 1774. Sărbătoarea religioasă dedicată Sfântului Dimitire cel Nou, 27 octombrie, este prilej de pelerinaj pentru românii din toată ţara. Catedrala Patriarhală este cel mai important lăcaş de cult al Bisericii Ortodoxe Române şi simbol al acesteia.

Clopotnița din fața bisericii, ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu din 1698, este un monument încărcat de memorie al Bucureștiului. Între altele, sub bolțile ei a fost asasinat în 1861 primul ministru al țării, Barbu Catargiu. Astăzi găzduiește un magazin de obiecte bisericești.

Hanul lui Manuc

          Este creația unui bogat negustor și diplomat armean, Manuc Mirzaian.  L-a ridicat între anii 1806 și 1818, pe un loc desprins din cuprinsul Curții domnești, scos la vânzare în 1798 de vodă Hangerli. Aici s-a încheiat pacea de la București între ruși și turci, în urma războiului început în 1806 și care a însemnat pierderea Basarabiei pentru Moldova, provincie aflată sub suzeranitate turcească. Manuc a manevrat între protagoniștii acestui eveniment, apoi a fugit în Rusia.

După moartea sa, în 1818, hanul a fost arendat, în 1827, apoi vândut, în 1862, lui Lambru Vasilescu. Acesta l-a  transformat în Hotel Dacia. I s-a schimbat și destinația: aici au loc spectacole teatrale, de revistă, întruniri politice, baluri mascate. În 1881 era în proprietatea lui Al. Băicoianu, de la care l-a achiziționat familia Cantacuzino. La începutul anilor 2000, cu investiții și eforturi considerabile de recondiționare, Constantin Cantacuzino reînvie  Hanul lui Manuc, unul dintre cele mai renumite obiective ale secolului al XIX-lea din Capitală, cu o vechime de mai bine de 200 de ani. Hotelul, crama, restaurantul și grădina de vară arată ca odinioară, beneficiind în același timp de toate înlesnirile moderne. Este un punct de atracție atât pentru români cât și pentru străini care în răstimpul câtorva ore petrecute acolo înțeleg farmecul de totdeauna al Bucureștiului.

Curtea Veche – Vechiul Palat Voievodal al Ţării Româneşti

Între  1459-1660 palatul, situat pe strada Franceză, în Centrul istoric, a fost  reşedinţa domnitorilor Ţării Româneşti, într-o vreme când Târgoviștea era capitala țării. La 1660 Bucureștiul ajunge capitală iar Muzeul păstrează mărturii vechi de peste 550 de ani despre devenirea urbei. Perioada de glorie a Curţii Domneşti a fost în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), când suprafaţa palatului și a grădinilor însumau 25.000 mp, într-un perimetru delimitat azi, la sud, de râul Dâmboviţa, la vest de străzile Smârdan şi Şelari, la nord de artera comercială Lipscani, iar la est de bulevardul I.C. Brătianu. Muzeul a fost amenajat între anii 1969-1974 şi păstrează în  mare parte amprenta istorică a secolului al XVIII-lea ca și fragmente de ziduri din timpul domniei lui Vlad Ţepeş (1456-1462), alături de fundaţiile primei reşedinţe din secolul al XIV-lea. Primăria Municipiului îşi propune realizeze aici ample lucrări de restaurare. Palatul Voievodal Curtea Veche urmează să devină un spațiu muzeal  cu expoziții, zone multifuncționale pentru întruniri și manifestări culturale, spații administrative şi tehnice necesare climatizării, spații de depozitare a materialelor arheologice, hol principal de acces, cafenea, magazine.

Mânăstirea Stavropoleos

Mănăstirea Stavropoleos este situată pe strada cu același nume din Centrul Vechi al Bucureștiului, în spatele Muzeului Național de Istorie a României. Este ctitoria călugărului grec Ioanichie, viitor mitropolit de Stavropole, din anul 1722. A ridicat-o lângă hanul construit anterior și i-a dat hram Sf. Arhangheli Mihail și Gavril. Stilul arhitectonic brâncovenesc este exprimat admirabil în această bijuterie de artă a orașului. A suferit în urma cutremurelor din 1802, 1838 și în a doua parte a secolului al XIX-lea era ruinată. Marele arhitect Ion Mincu i-a redat, în 1904-1908, forma originară iar pictorul Vasile Damian a restaurat pictura. Ansamblul actual cuprinde câteva chilii, ateliere de restaurare, depozite pentru un patrimoniu excepțional și, în curte, un lapidariu unde sunt adăpostite cruci, pietre de mormânt, inscripții – valori inestimabile ale istoriei orașului.

Caru’ cu Bere

Pe locul numit, în 1872,  „La Carul cu Bere”, de sub conducerea lui Ion Căbășanu, peste 30 de ani  se năștea o adevărată instituție a orașului, sub conducerea nepotului acestuia, Nicolae Mircea. Era faimosul local prea bine cunoscut și astăzi din preajma Muzeului Național de Istorie a României și a mânăstirii Stavropoleos. Proiectul clădirii aparține lui Siegfried Kofsinsky. Se spune că ar fi fost atât de bine gândit și executat încât  proprietarul Nicolae Mircea a primit din partea Regelui Carol I cele mai înalte distincții românești şi figura în anuare internaţionale. Ani de zile restaurtantul a fost faimos nu doar pentru berea servită acolo ci și pentru cremvurștii cu hrean care făceau deliciul clienților. Astăzi bucătăria s-a diversificat, oferind atât produse românești cât și internaționale. Spațiul cultural creat la mansardă e o dovadă în plus a împletirii inteligente a gastronomiei cu rafinamentul minții. Sunt motive care au determinat clasarea Carului cu Bere printre monumentele istorice de arhitectură ale orașului.

Strada Gabroveni

Este orientată de la vest spre sud-est și se desfășoară pe o lungime de 220 de metri între strada Şelari și Bd. Ion C. Brătianu. Denumirea îi vine de la orașul bulgăresc Gabrovo; cei veniți din acel loc, mai ales negustori de cuțite, au format o mică comunitate în zonă.   În anul 1893 pe această stradă s-a deschis „Berăria Mihalcea și Caragiale” unde marele dramaturg a încercat, la fel ca în alte locuri, să fie negustor de ocazie.

Cele dintâi prăvălii au fost clădite pe strada Gabroveni de un  mare negustor angrosist al Bucureștiului, Tudor Hagi Tudorache, la începutul veacului XIX. În 1874, hanul reconstruit de Hagi Tudorache ajunge în stăpânirea lui Solomon Ascher și capătă un nou nume: Pasajul Comercial. În  1955 hanul e naționalizat și sortit ruinei. Din fericire, toamna anului 2014 a readus pe harta Bucureștiului un nou punct cultural de mare importanță și, totodată, un obiectiv turistic de excepție; vechiul han a fost restaurat la standarde europene pentru a deveni sediu al ARCUBCentrul Cultural al Municipiului Bucureşti.

Librăria Cărtureşti – Carusel (Vila Chrissoveloni)

Situată pe strada Lipscani nr. 55, Librăria Cărturești – Carusel se desfășoară pe șase niveluri, însumând circa 1000 mp. Este un experiment de locuire culturală a centrului vechi, oferind un spațiu pentru lectură, socializare și explorare artistică a inimii orașului: mii de cărţi şi albume pe rafturi, un bistro la ultimul etaj, un spaţiu multimedia la subsol și o galerie dedicată artei contemporane la primul etaj. Elegantul edificiu de secol XIX a intrat în posesia familiei de bancheri greci Chrissoveloni în 1903, iar în perioada comunistă a fost confiscat și transformat în magazinul Familia. După 1990, imobilul a fost recuperat și reabilitat de urmaşii familiei, iar acum prinde viață printr-o amenajare inovatoare, dar atentă la substanța istorică.

Lupoaica romană

Statuia Lupoaicei,  copie a „Lupei Capitoline”, a fost dăruită Bucureștiului de municipalitatea Romei în anul 1906, cu ocazia Jubileului de 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I  și împlinirea a 1800 de ani de la cucerirea Daciei de către romani. Statuia  reprezintă pe lupoaica legendară care i-ar fi alăptat pe Romulus şi Remus, întemeietorii Romei. După un lung periplu prin mai multe zone ale Bucureștiului – cinci popasuri a făcut venerabila statuie – astăzi ea poate fi admirată pe bulevardul Ion C. Brătianu, la intersecția cu strada Lipscani.

Strada Lipscani

Este axa principală şi un simbol al centrului istoric al Bucureştiului. Denumirea străzii amintește de lipscani, negustori care vindeau pe piața românească marfă de lipscănie, adusă de la Lipsca (Leipzig,  Germania). Existența ei este atestată la începutul secolului al XVIII-lea. Inițial a fost o stradă destul de îngustă care făcea legătura între centrul comercial al Bucureștiului și Podul Mogoşoaiei, Calea Victoriei de astăzi. În anii comunismului, cu un comerț de stat sărăcăcios și mai apoi cu aplecarea pentru cât mai multe mall-uri, locul s-a degradat iar atmosfera din trecut a dispărut aproape în totalitate. Cu ocazia lucrărilor de restaurare și refacere a zonei, desfășurate la începutul anilor 2010, sub pavajul străzii Lipscani au fost descoperite ruinele unor clădiri semnificative pentru înțelegerea mai nuanțată a istoriei economice a orașului: fosta Bancă Berliner Gesellschaft (1910-1913);  fosta Librărie a Școalelor Naționale, având ca principal scop difuzarea cărților școlare în toate regiunile locuite de români; Hanul Gabroveni (1739), amplasat între străzile Gabroveni și Lipscani; Hanul cu Tei.

Strada Smârdan (cartierul german)

Este printre primele străzi din Centrul istoric care au fost renovate și pavate. Apare pentru prima dată in documente din secolul al XVII-lea. S-a chemat Ulița NemțilorUlița Nemțească sau  Strada Germană. Numele actual evocă una dintre bătăliile câștigate de oștirea română la Smârdan (localitate de  lângă Vidin, Bulgaria), în timpul Războiului pentru independență din 1877-1878. La numărul 39 se află clădirea fostului Hotel Concordia. Acolo, în seara zilei de 23 ianuarie 1859, membrii de frunte ai Partidei Naţionale  au hotărât, în unanimitate,  alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, cel ales la Iași la 5 ianuarie ca domn al Moldovei, să fie deopotrivă domn al Țării Românești. Dubla alegere proclamată în acest loc însemna de fapt Unirea Principatelor.

Palatul CEC (Casa de Economii şi Consemnaţiuni)

Palatul CEC, este  una dintre cele mai frumoase clădiri ale Bucureştiului şi o bijuterie a Căii Victoriei. A fost proiectat de arhitectul francez Paul Gottereau,  împrumutând note caracteristice stilului renaşterii franceze. Lucrările de construcţie au început în 1897; la punerea pietrei de temelie au participat Regele Carol I şi Regina Elisabeta, iar clădirea a fost inaugurată în anul 1900. O particularitate a clădirii  este prezența domului din sticlă şi metal plasat deasupra holului principal. Dincolo de calităţile estetice, Palatul CEC are una dintre cele mai solide structuri de rezistenţă între clădirile din Bucureşti, fapt dovedit şi de deteriorările nesemnificative cauzate de cutremurul devastator din martie 1977.

Memorialul Holocaustului

Memorialul Holocaustului este un ansamblu care aduce un omagiu victimelor regimului antonescian care a cauzat zeci de mii de victime în rândul evreilor de pe teritoriul românesc în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Decizia de a realiza un astfel de monument a fost luată în anul 2006, când s-a stabilit și ziua națională de comemorare a Holocaustului în România: 9 octombrie. Pe lângă memorialul central, complexul cuprinde cinci sculpturi: Coloana memorială, Via Dolorosa, Roata Romilor, Steaua lui David și Epitaf. Artistul care a realizat întreaga lucrare este Peter Jacobi, cel care a câștigat concursul inițiat de Ministerul Culturii. Memorialul a fost inaugurat în 2009.

Primăria Municipiului Bucureşti

Clădirea a fost construită între anii 1906-1910, în stil neoromânesc, după planurile  arhitectului Petre Antonescu. În perioada interbelică aici a funcționat Ministerul Lucrărilor Publice și al Comunicațiilor. Grav avariat în 1944 de bombardamentele germane și anglo-americane, edificiul a fost reconstruit și lărgit sub îndrumarea aceluiaşi arhitect, după care aici    s-a instalat Primăria Generală a Capitalei. Fostul Palat al Ministerului Lucrărilor Publice este înscris în Lista monumentelor istorice,  cu denumirea actuală de Palatul administrativ al Municipiului București.

Parcul Cişmigiu

Cea mai veche grădină publică din Bucureşti  a fost amenajată la mijlocul secolului al XIX-lea şi are mai multe intrări de pe străzile din proximitate. Denumirea vine  de la „marele Cişmigiu”, cel care se îngrijea de întreținerea cişmelelor oraşului în timpul domniilor fanariote. Pe atunci era o zonă mlăştinoasă, cunoscută drept balta lui Dura, unde pe câteva insule înjghebate își făceau veacul răufăcători de tot felul. A necesitat, de aceea, lucrări ample de asanare şi transformare a terenului în loc de culturi floricole și pomicole. Pentru aceasta, în 1847 a fost chemat grădinarul peisagist Wilhelm Mayer, fostul director al Grădinilor imperiale din Viena. El a transformat terenul într-o minunată grădină, în timpul domniei lui Gheorghe Bibescu. Locul a devenit curând spațiu de promenadă boem, elegant, unde nu erau permise purtările urate, unde nu se făcea negoț iar acodurile tarafurilor de lăutari se împleteau cu cele ale valsurilor vieneze. În timpul iernii, lacul Cişmigiului devenea patinoar, atunci, ca şi acum. La intrarea dinspre Bulevardul Regina Elisabeta s-a înfiinţat primul chioşc de ziare din Bucureşti. În 1943 a fost realizată Rotonda scriitorilor, unde au fost expuse  busturile celor mai importanţi scriitori români. Un loc îndrăgit de bucureșteni era micul restaurant Buturuga; la fel, pe insula din mijlocul lacului, a supraviețuit până astăzi restaurantul Monte Carlo.

Centrul Cultural Maghiar Petőfi Sándor

Aflat pe strada Zalomit nr. 6, lângă Parcul Cişmigiu, Centrul înseamnă casa de cultură a etnicilor maghiari din Bucureşti. Acolo se  organizează evenimente culturale şi educaţionale de diferite tipuri, colaborări cu liceul şi bisericile frecventate de maghiari, cu diferite instituţii şi organizaţii din ţară şi din străinătate. Dispune de o sală de spectacole frumos amenajată, săli pentru alte activităţi, birouri.  

Statuia lui Mihail Kogălniceanu

Este un monument închinat ilustrului om de stat, trăitor între 1816 și 1891, unul din ctitorii României moderne. Statuia îl înfățișează pe Kogălniceanu în postura de orator, stând cu fața spre Universitate. Este turnată în bronz şi a fost realizată în 1936 de către sculptorul Oscar Han. Amplasată în piața cu același nume, statuia lui Kogălniceanu a reprezentat, de-a lungul timpului, un punct de întâlnire, un loc definitoriu pentru configurația orașului. Mihail Kogălniceanu a fost şi este foarte respectat de comunitatea romilor, la dezrobirea cărora a avut un rol decisiv.

Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila

Poartă numele doctorului de origine franceză și împământenit la noi, Carol Davila (1832-1884),  întemeietorul învățământului medical din România. Clădirea a fost construită în stil neoclasic francez, proiectată fiind de  arhitectul elveţian stabilit la noi Louis Blanc. A fost inaugurată în anul 1903. Fațada principală, simetrică,  înseamnă un parter înalt, cu ferestre în formă de arc de cerc. Corpul central prezintă o colonadă și un fronton bogat ornamentat. Intrarea principală are un portal din piatră sculptată. Statuia turnată în bronz a doctorului Carol Davila a fost realizată de Carol Storck. Pe lângă biblioteca bogată, Universitatea de Medicină și Farmacie deține și un interesant muzeu de profil.

Palatul şi Muzeul Cotroceni

   Palatul Cotroceni, construit pe dealul cu acelaşi nume, fostă reşedinţă regală, este astăzi sediul Administrației Prezidențiale a României și, alături, al Muzeului Național Cotroceni. În 1679, domnitorul Șerban Cantacuzino a ridicat aici o mănăstire, cea mai importantă ctitorie a sa. Era înconjurată de ziduri și avea în centru o frumoasă biserică asemănătoare celei de la  Curtea de Argeș. În incinta mănăstirii, a fost ridicată și o reședință domnească.

Palatul a fost martorul multor evenimente istorice: în timpul revoluţiei de la 1821 Tudor Vladimirescu și-a stabilit aici tabăra militară. La 1848 – 1849, numeroși revoluționari au fost arestați și încarcerați la Cotroceni de către reprezentanții Înaltei Porţi. În 1862 domnitorul Alexandru Ioan Cuza a folosit palatul ca reşedinţă de vară. Apoi, primul rege al României, Carol I, și-a ales ca reşedinţă de vară casele domneşti de la Cotroceni. Regele a hotărât să construiască aici un palat pentru moștenitorii Coroanei, iar planurile aveau să fie realizate de arhitectul francez Paul Gottereau. Mai târziu, din dorinţa principesei Maria, viitoarea regină a României Mari, arhitectul român Grigore Cerchez a reconfigurat aripa nordică a palatului în stil românesc, adăugând anumite componente, între care şi o replică a faimosului foişor de la mânăstirea Hurezi.

În perioada comunistă Palatul Cotroceni a avut mult de suferit, a fost folosit pentru activităţi extraşcolare ale copiilor, ca  Palat al Pionierilor. A fost avariat de cutremurul din 1977 dar după revoluţia din 1989 a revenit la viaţă şi şi-a recăpătat splendoarea datorită unor ample lucrări de reamenajare şi restaurare.

Demolată în 1984, biserica ctitorită de Şerban Cantacuzino a fost refăcută din temelii şi şi-a recăpătat o parte din patrimoniu. Au fost aduse aici, de la biserica Fundenii Doamnei, osemintele ctitorului și ale familiei sale. În anul 2009 biserica a fost retârnosită.  

O aripă a palatului a devenit, în ultimele decenii, unul dintre cele mai frumoase muzee ale României. Instituţia adăposteşte peste 20.000 de piese – artă plastică, artă decorativă, istorie, carte veche și documente, numismatică, arheologie. În cadrul muzeului pot fi vizitate câteva spații  ale fostei mănăstiri Cotroceni – cuhnia (bucătăria), trapeza (sala de mese), câteva chilii şi două odăi ale reşedinţei domneşti cantacuzine. O vizită la muzeu este o adevărată călătorie în timp prin saloane, dormitoare, sufragerii, bibliotecă și alte încăperi, care poartă amprenta gustului artistic rafinat al reginei Maria.

Grădina Botanică

A fost înfiinţată din iniţiativa doctorului Carol Davila, prin decret al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în anul 1860, pe lângă Facultatea de Medicină şi Farmacie. Avea numai 7 ha şi a fost amenajată ca spaţiu didactic şi de cercetare sub conducerea botanistului Ulrich Hoffmann, primul director al instituţiei.  În anul 1874 a fost mutată de pe vechiul amplasament în centrul oraşului, pe terenurile palatului Suţu, situate în faţa Universităţii. În acelaşi an, instituţia a trecut în subordinea Universităţii din Bucureşti, funcţionând pe lângă Facultatea de Ştiinţe şi fiind condusă de botanistul Dimitrie Brandză. În urma demersurilor insistente ale profesorului, Grădinii Botanice i s-a alocat un teren mult mai mare, pe amplasamentul actual. Așa s-au construit sere, s-au plantat specii rare, s-a construit Institutul Botanic. Trecerea sub coordonarea Primăriei Bucureşti şi bombardamentele din al Doilea Război Mondial au afectat puternic grădinile şi clădirile, care şi-au revenit la viaţă abia după 1954, când Grădina Botanică a trecut din nou în subordinea Universităţii din Bucureşti, statut pe care îl are şi astăzi.